Sunt sigur că mulţi oameni s-au întrebat cel puţin odată (sau nu) în viaţa lor de ce s-au născut; sau de ce există, ei, ca fiinţe vorbitoare şi cu conştiinţă, pe aceasta minunată planetă. Ei bine, m-am întrebat şi eu, în ultima perioadă (cam de căcat, ce-i drept) de ce m-am nascut eu. De ce trebuie sa mă cac într-un scutec, de ce trebuie să fac primul pas, de ce trebuie sa încep şcoala, de ce să mă maturizez, să fac o facultate şi după aia, colac peste pupăză, să mai şi muncesc, de ce să îmbătrânesc şi să mor, când aş putea să nu exist deloc. Ar fi fost mai uşor pentru toată lumea.Ei bine, întrebându-mă acestea, am conceput o teorie (cu care sper să mă îmbogăţesc).
Oamenii sunt un accident genetic. Un accident major, aş putea spune. Să fim seriosi: nu cred ca a dorit cineva existenţa unei civilizaţii care să se autodistrugă. Nu prin războaie, care până acum, nu au reuşit decât să decimeze într-o oarecare măsură populaţia unor popoare (mai fraiere măi fraiere!), ci printr-o distrugere consecventă, aproape obsedantă a tot ceea ce e frumos – natura, principii, cultură etc.
Aşadar, într-o zi cu soare, Dumnezeu se plimba prin cea mai frumoasă creaţie a sa – Pământul. O planetă albastră, cu multă verdeaţă, cu animale – o mare gradină zoologică cu aer proaspăt doar pentru El. Lucrurile progresau încet, totul era frumos şi perfect. Doar că, Scaraoţchi, stimabilul, în loc să se bucure de Q7-ele din stânga si de virgina din dreapta, în loc să-şi mângâie burta si să-şi răsucească mustăţile de plăcere, a răsucit catenele de la ADN-ul cimpanzeilor. Cimpanzei care, pana atunci, nu aveau nicio dorinţă de a deveni oameni (de-ar fi ştiut ei ce-i aşteaptă…). Ăştia, în timp, au început să se mişte, să se organizeze şi să descopere chestii, cum ar fi focul, roata, tribul dar mai ales şefia tribului, la care toţi se pricep, lenea, bârfa, şpaga. Apoi, a urmat firesc, o puternică dorinţă de a se reproduce, de a vorbi (mult şi de cele mai multe ori prost), de a se înconjura de lucruri inutile ( vile, edificii de beton, corporaţii, mâncare de căcat, ziare şi reviste naşpa, maşini prea mari si prea puternice pentru nevoile lor) şi de a deveni foarte, foarte egoişti.
Iată aşa, a ajuns Dumnezeu, în plimbarea Lui zilnică pe Pământ, să se împiedice de zgârie-nori, mall-uri şi mânăstiri obscure construite fără autorizaţii în parcuri naţionale.
